Recurs la vremuri apuse

Câți dintre noi și de câte ori ne mai duce gândul la Decembrie 1989 ?

Suntem noi poporul care să știm a ne respecta eroii din toate vremile ?

Veșmânt greu s-a așternut asupră-le.

Putea-vom noi vreodată, pe cei ce în Decembrie 1989 ne-au ”sădit în suflete morminte”, putea-vom a le răsplăti curajul ?

Ne vom putea noi vreodată a ne spăla rușinea de a nu fi fost, atât cât se putea, acolo unde ei murit-au ?

Vom crede că o moarte le-a rezolvat pe toate ?

”Nu știți ce dor ne este de cei pierduți pentru vecie”, spun mame îndurerate.

De-ar fi să dăm glas durerilor de mame, acestea ne-ar mai spune :

”I-am plâns de-atunci într-una, și-i plângem și acum, e plin sufletul nostru precum ulcioru-n drum. De jale ne e plină și casa și-amintirea, nu știți ce e durerea, ce este nemurirea.

Ne arde iată dorul, ne pârguiește glasul, când calci peste cadavre acuma la tot pasul.

E-atâta plâns și bocet ”nainte de Crăciun, își plâng eroii, mame, la margine de drum.

N-au tihnă și nici stare, nu-i ține-n loc nici timpul, se-apropie de-acuma, din nou, el, anotimpul.

Nu și-au găsit nici liniști, nici resemnări, nici loc, căci locul lor acolo nu este veșnic loc.

Plătit-au veșnicia cu greu tribut de sânge, doar mama, tu doar mamă ești cea care mai plânge.

Și plângi întruna, mamă, și zi și-n noapte-n jale, căci sufletul meu, iată, îți dă acum târcoale.

Și nu mă lasă, mamă, așa cum ne-au lăsat, acei ce-acuma cântă întruna ”am luptat”.

Și-adu-le-aminte tu, mamă, că noi toți nu am dorit atuncea nici glorie, nici morți.

Noi am dorit ca pururi de-acum și înainte ca nicio mamă-n doliu să plângă pe morminte.”

(acestea le-am simțit și pus în versuri, în ianuarie 1989, eu, un cetățean al Timișoarei, contemporan cu ceea ce se chema Revoluția din Decembrie 1989)

Epilog :
Voi, mame, frați sau frate, ce scump ați mai plătit,
O zodie cerească ce nu v-a ocolit.
Acolo ei răpus-au de cei mai dragi din noi,
Lăsând să curgă jalea și sângele șuvoi.
Și piatra, că e piatră, și ea atunci a plâns,
De jalea noastră mare și dorul de nestins.
Prea ne-ați rănit în suflet, prea ne-ați făcut eroi,
În niciun chip să scape instanței de apoi.

O primăvară ca toate celelalte

 „Sub soarele de primăvară
Zăpada-ncepe să se crape
și-n brazde freamătă ușoară
Minunea firelor de ape.

Apoi nici asta nu mai este
Iar gliile încep să fiarbă
și crește-n sus ca în poveste
Minunea firelor de iarbă.

E-o revărsare de ogoare
Fără răzoare, fără hat,
Prin care duduie-n vibrare
Tractoare-n cântec cadențat.

E-atât de cald și-atât de bine
în proaspăt însorita zi!
Visezi patulele mai pline
Din toamna care va veni.”

(poezia ”Primăvara” de Nicolae Labiș)




Pilula zilei : Test de sinceritate

  1. Imnul României se cheamă ”Deșteaptă-te, române ”.. dar la ce să ne deșteptăm ?
  2. La ce vă gândiți concret în momentul când votați ?
  3. Credeți că toți candidații mint ?
  4. Cine credeți că vă apără ?
  5. Ați votat pe cel ce v-a dat o plasă cu alimente ?
  6. Dacă da, cât timp v-au ajuns acele alimente ?
  7. Merită să vă lăsați umiliți de o plasă cu alimente ?
  8. Ați luat plasa cu alimente și ați votat cu altul ?
  9. Ce ați câștigat în decembrie 1989 ?
  10.  Ce a pierdut România în 31 de ani ?
  11.  Ce spuneți despre practica nepotismului ?
  12.  Ați ținut minte ce v-a promis cel pe care l-ați votat ? L-ați crezut ?
  13.  Ați urmărit dacă se ține de cuvânt ?
  14.  Ne-am putea lipsi de clasa politică ?
  15.  Ar fi liniște fără clasa politică ?
  16.  Ce am putea pune în locul clasei politice ?
  17.  Ce ați spune dacă un candidat v-ar oferi o sumă de bani, cerându-vă să-l votați ? Ce ați spune despre acel candidat ?
  18.  Ce ați spune despre cel ce ar lua banii în schimbul votului ?
  19.  Ați lua banii ?
  20.  Vă plac politicienii când se ceartă ?
  21.  Cine credeți că ne conduce acum ?
  22.  Așteptați să ne salveze cineva ?
  23.  Cine să ne salveze ?
  24. Cine trebuie salvat ?
  25.  Trebuie salvată România ?
  26.  De la ce trebuie salvată România ?
  27.  Ce avem de salvat în România ?

Pilula zilei : Test de credibilitate

Interviu la un post TV național de știri cu domnul ministru al mediului, pe care nu l-am auzit, văzut, cunoscut vreodată : întrebările moderatorului sunt clare, concise, precise, simple, la țintă, fără patimă (trebuie să știi cum să pui întrebări).

Răspunsul domnului ministru este așișderea, clar, concis, precis, simplu, țintit, fără să jure că va face și va drege unele sau altele.

Este întrebat domnul ministru cu ce a venit nou, astfel încât lucrurile să înceapă să se miște, să se rezolve.

Domnul ministru răspunde prompt : prin aplicarea legii, prin acțiune, prin implicare.

”Cine are urechi de auzit, să audă” – spune o vorbă din bătrâni. Acestea te fac credibil, omule politic !

”A tace și a face, fapta și nu vorba”. Altfel spus, ”omul potrivit la locul potrivit” sau ”omul sfințește locul”.

Toată stima, domnule ministru !

Cu bastonul prin Parlament (I)

Cunoscând gravele erori, compromisuri și complicități săvârșite de-a lungul scurtei istorii postdecembriste, deopotrivă, atât de clasa politică și ai săi conducători pe de-o parte, cât și de cetățenii-alegători pe de altă parte, haideți să ne întrebăm (căci din întrebări se nasc soluții): de acum și de aici înainte, cât o să mai facă greșeli conducătorul (întruchipat de clasa politică în toate formele ei de manifestare, organizare, conducere, acțiune și, nu în ultimul rând, sub toate formele ei de răspundere și responsabilități) și cât o să mai facă greșeli alegătorul aflat în fața urnei de vot.

Își găsește justificare o astfel de întrebare pentru că de răspunsul ei sincer depinde soarta acestei țări, a poporului ei, căci ne-am cam săturat să ni se tot repete la toate alegerile că suntem la o cotitură care va depinde de căți cetățeni vor merge la vot și de felul cum vor alege aceștia să pună ștampila, pe unii sau pe alții, în funcție de stimulii pe care i-au recepționat din partea candidaților, situații care de fapt nu le fac cinste niciunuia, fie alegător, candidat, fie societate ori clasă politică. Cotitura trebuie să însemne cu totul altceva, dar în primul rând răspundere, responsabilitate, respect, toate pe bază de reciprocitate clar însușite.

Dar până să ajungem aici, am văzut în ce ape tulburi se scaldă cetățenii-alegători, unii dintre aceștia, și în ce fel îi putem scoate de acolo. Să ne îndreptăm acum privirea spre candidați, viitorii posibili aleși și să constatăm că discordia, ura, injuriile, calomnia din campaniile preelectorale și electorale se duc, se transferă și când aceștia devin aleși ai neamului, și anume în Parlament, unde puși fiind față în față, puțin le mai trebuie să se și scuipe, la propriu, unul pe celălalt, putere și opoziție.

Te întrebi, oare de unde și-au însușit aceste ”maniere”, aceste apucături. Nu cred că din familie, de acasă, de la vechiul loc de muncă (dacă l-au avut cândva). Poate în dubioase anturaje, în discutabile afaceri, în societate, căci s-ar ofensa, întrebându-i acestea. Și totuși o fac în Parlament, fără nicio tresărire, la unii părând chiar o vocație.

Îți atribui demnitatea legiuitorului, dar unde se regăsește aceasta când, vădit pătruns de importanța momentului, de la tribuna Parlamentului, aproape transpirat, și nu de vreo emoție, ci de profunzimea gândirii tale, privești, te uiți direct în ochii ”adversarului”, contând pe a ta privire tăioasă și rece care să-i inspire aceluia teamă, dai drumul la șuvoaie de abjecții fără să clipești, ba mai mult, le mai și repeți, ca aceluia să-i intre bine în cap că altădată să nu se mai repete.

Nu-ți lipsește ambianța, mediul, însoțit fiind din sală de frenetice aplauze, de ridicări în picioare, de scos sunete nearticulate, ca într-un final, copleșit de satisfacție, apuci să mai adaugi pe nerăsuflate, să subliniezi dacă mai era cazul, crezi tu, spre a se lua aminte, cât de ”prost, mincinos, corupt, criminal, trădător, incorigibil” este ”adversarul” tău de dincolo de bară.

Ești vizibil marcat de starea lui de perplexitate și, în aceleași aplauze, cobori tacticos cele câteva scări și, triumfal îți ocupi locșorul călduț în care vei hiberna patru ani de zile. Dar se vede ce-i mână pe aceștia în ”luptă”, care vremelnic aflați în opoziție sau la putere, își dispută feroce teritoriile, dar nu corect și cinstit cum s-ar impune, ci într-un mod incalificabil, rușinos de-a dreptul.

Revenind, luând lucrurile în serios, putem și trebuie să acceptăm că în mod firesc, între putere și opoziție sunt dezacorduri, nu conflicte și încăierări, și că acestea în fapt îi delimitează pe unii de ceilalți, le definesc și promovează propria politică.

Dar de aici și până la a te smiorcăi în Parlament, deplângând soarta, suferința, supărarea și nevoile neamului, a-ți îmbrăca în fraze pompoase ipocrizia ori lașitatea sau trădarea, minciuna, păcăleala, înșelătoria, incompetența, neprofesionalismul, nepriceperea, neștiința de carte, slăbiciunea, caracterul, ei bine, până aici este cale lungă.

Nu se sfiesc aceștia a se zbengui prin Parlament, a sălta trufași invocând puterea pe care și-o însușesc și aplică discreționar, acolo de unde le vin foloasele lor personale.

Facem precizarea că prin rocadă, la ambii, putere și opoziție, întâlnim aceleași manifestări, putând concluziona că de fapt, nu se dezic unii de alții.

Și atunci, așa stând lucrurile, ce vă oprește, domnilor, deși unii la putere iar alții în opoziție, ce vă lipsește să vă dați mâna, în semn nu neapărat de pace ori iubire, ci în semn de proverbială înțelepciune, realizând, conștientizând că și unii și alții reprezentați cetățeanul, că fiecare, din poziția lui poate aduce, măcar pentru simpatizanții și alegătorii lui, plusul de liniște, bunăstare, tihnă sufletească și armonie.

Lăsați, debarasați-vă, toți deopotrivă, de injuriile, gălăgia, zgomotele, zdrăngăneala, bătutul din palme ostentativ, sforăitul, ”calificativele” de tot felul, penibilitățile, căci până la urmă sfârșiți prin a fi definiți de acestea, prin acestea. Acestea îi vor rămâne în primul rând în memorie cetățeanului și nu ceea ce poate ați fi vrut să-i transmiteți, să-i comunicați. Acestea vor deveni subiecte de can-can, sau și mai mult, primele pagini de deschidere a știrilor cotidiene.

Respectați-vă, admiteți, cei de la putere, că și opoziția reprezintă interesele unei părți mai mari sau mai mici, a unei părți dintre cetățenii României care și-au făcut datoria de a vota, că și opoziția poate completa prin propuneri, soluții fundamentate, poate completa programul vostru de guvernare.   

Admiteți, cei de la putere, că nu sunteți deținătorii tuturor adevărurilor, întindeți mâna celor din opoziție, nu mai considerați că tot ce vine de la ei nu poate fi folositor, este toxic.

Toată această conlucrare însă, trebuie să se bazeze pe bunăcredință, competență, profesionalism, altfel totul va fi zadarnic. De aici trebuie pornit, de la colaborare, echilibru și înțelegere.

Aici și acum trebuie să dispară dintre voi discordia, ura, vrajba, oferind cetățeanului puterea exemplului vostru.

Astfel, discordia, vrajba, ura se vor propaga, transmite cetățeanului. Fiecare tabără va strânge în jurul ei din societate, adepți, simpatizanți care, invariabil se vor bălăci cu aceeași ură, discordie, vrajbă, precum favoriții lor din Parlament.

Puteți oare a recurge la înțelepciune ? După cum știm, circul din Parlament nu v-a adus și nu vă va aduce respectul cetățeanului, încredere, credibilitate, dimpotrivă, v-a încărcat și vă va încărca de ridicol și desconsiderare. Iar voi veți continua să vă întrebați retoric, de ce oare cea mai mare parte dintre voi sunteți supuși oprobiului public.

Cine va vrea să cedeze primul ? Înțeleptul – spune o vorbă din bătrâni.

Cine își va călca orgoliile și va trimite sol de pace ? Deșteptul – spune o altă vorbă din bătrâni.

Fiți așadar, deopotrivă înțelepți și deștepți, conlucrați cât se poate de normal, în echipă, într-o țară normală, cu oameni așișderea normali. Iar răsplata voastră va fi bătutul din plame al unui întreg popor înțelept, deștept si demn, demnitatea sa fiindu-i astfel recunoscută în fața tuturor popoarelor lumii.

Semnat : înțeleptul, deșteptul cetățean român

Dumneavoastră ce părere aveți ?

…va urma…

Cu bastonul prin România (I)

Nu cred că puţini au fost aceia care, după Decembrie 1989 au crezut că a luat sfârşit calvarul României şi al poporului român, şi că ce va urma să vină nu putea să fie decât ceva curat, onest, cinstit, sincer, previzibil, onorabil şi, de ce nu, şi inconfundabil.

Curat să fie pentru că peste societatea românească trecuseră ani mulţi şi grei în care aceasta a fost umilită, oropsită, bălăcită şi împroşcată cu noroi, noroi bine impregnat în conştiinţe, în mental.

Puteam spera ca opresorii să purceadă la o curăţare a conştiinţei lor, eliberându-se astfel de “povara” acelor vremuri. Trebuia, se impuneau acestea întrucât în România sălăşluise acel regim dictatorial totalitar.

Dictatorial, în care un grup restrâns de indivizi, o minoritate, grup înregimentat în ceea ce se chema P.C.R., adică Partidul Comunist Român, în frunte cu al său conducător, Nicolae Ceauşescu, s-a autoinvestit prin propriile lui legi şi prin fărădelegi, prin violenţă, cu nelimitată autoritate, în dispreţul, spre umilirea şi batjocura poporului român.

Totalitar, care aplică dictatura acestui grup restrâns de indivizi, poporului român lipsit de libertate.

Din aceste motive, la acea dată, trebuia să nu dăm uitării acest regim, pentru ca niciodată să nu mai acceptăm asemenea urgii. Trebuia şi trebuie mereu să rememorăm modul în care acel regim funcţiona, ca un întreg sistem de organizare şi conducere a vieţii politice, economice, sociale, culturale, ca o “grandioasă” instituţie statală, dictatorială şi totalitară, astfel ca niciodată să nu mai acceptăm a fi părtaşi la unele ca acestea.

Au trecut zile şi luni în care aşteptam ca fiecare a doua zi şi fiecare a doua lună să fie diferite de cele de până atunci, ca destinul acestui popor să se întrevadă a fi unul luminos. Dar multe dintre acestea aveau să nu se petreacă, întrevadă, întrezărească aşa curând.

Să facem un salt peste ani şi să plonjăm la ziua de azi, având in memorie tot ceea ce s-a petrecut în aceşti ani. Evenimente, fapte, predominant din cele rele si nefolositoare, din păcate. Ar fi periculoasă ideea de a nu privi înapoi în trecut la cele ce au umplut paginile istoriei zbuciumate a poporului român.

A nu privi în trecut echivalează cu a şterge din memoria colectivă vremurile de restrişte, de obidă, umilinţe, nevoinţe, suferinţe, vremuri de călcat în picioare demnitatea poporului român.

A nu privi în trecutul apropiat înseamnă a şterge minciuna, fărădelegea, păcăleala, manipularea, învălmăşeala fără de limite. Ar fi la fel de periculos a nu privi în prezent la cele ce se întamplă în realitatea noastră pentru că aceasta ar însemna să negăm însăşi existenţa noastră.

Spun alţii că ar fi benefic a privi spăşiţi spre viitor, un viitor nedesluşit, construit tot de ei, şi, evident, spre folosul lor, al “binevoitorilor” şi al “binefăcătorilor” noştri.

Este util a ne întreba câţi dintre cetăţenii noştri au devenit masă de manevră, câţi s-au fi înfrăţit cu răufăcătorii, câţi au trădat naţia română, câţi şi-au pus în faţă doar interesul personal şi atât, câţi au ales a-şi satisface orgolii şi apucături pe seama naivităţii, neinstruirii, ignoranţei cetăţeanului român, câţi s-au lăsat păcăliţi dintr-o pură comoditate, câţi au fost şantajaţi alegând, în loc să nu-şi recunoască nici măcar vina, ci doar implicarea.

Cât de mulţi pot fi toţi aceştia încât balanţa să încline în favoarea lor? Cine şi câţi se oferă să echilibreze, să încline o astfel de balanţă în favoarea cetăţeanului onest, cinstit, corect, sincer şi în defavoarea celor îmbuibaţi care în şi din somptuoasele lor birouri covârşesc, sufocă societatea românească. Câţi dintre aceştia consideră că a sosit momentul să spună STOP, aşa nu se mai poate ! Câţi vor refuza a mai face parte dintr-un popor condamnat veşnic parcă la a răbda, la a se compromite, la a se complace. Din astfel de erori, greşeli, compromisuri, complicităţi, s-a ajuns la o societate românească în derivă.

Dumneavoastră ce părere aveți ?

…va urma…

Cu bastonul prin România (IV)

În contrapartidă, dacă putem spune așa, cu cei care ar putea reprezenta soluția salvatoare pentru cetățeanul aparținând unei societăți bolnave și pentru care respectul de sine, fermitatea, curajul, consecvența, cinstea, sinceritatea, firescul le sunt proprii, nuanțându-se ca virtuți aducătoare de sprijin și apărători ai poporului român, ai intereselor acestuia, în contrapartidă cu aceștia deci, se află cei cărora cetățenii le-au pus pâinea și cuțitul în mână, iar ei aruncă, într-un dispreț total, firimiturile de la masa lor.

Sunt cei care în pragul oricăror alegeri, de orice fel ar fi acestea, oferă cetățeanului doar variante ”necâștigătoare”, posibilitatea ca acestea să se transforme în variante ”câștigătoare”, fiind foarte mică, și aceasta pentru că însuși cetățeanul, de fiecare dată refuză (nu știe, nu poate, nu vrea) să pună întrebări cheie, clare, concise și juste care să-l ajute să deslușească pe cei buni de cei răi.

Astfel de atitudini, comportamente ale cetățeanului nu-l ajută cu nimic, nu-i trezesc conștiințe, răspunderi, responsabilități care să-i pună în față, să-l confrunte cu sursa tuturor nevoințelor lui.

Sunt aceștia cei care, vrând, nevrând, ne vor conduce destinele, ne fac să trăim la nesfărșit stări precum nedumeriri, neclarități, nesiguranțe, confuzii, contradicții, controverse, șocuri, stupidități, chiar stupefacții, bizarerii ori bazaconii, temeri, frici, ca într-un final, deloc fericit, să se sfârșească prin a ne deplânge soarta, trista soartă a poporului român.

Suntem și noi, cei care alegem, și mai apoi ne chinuim să facem din aleșii noștri conducători destoinici, înțelepți, contrar de fapt dorințelor lor, într-un final rămânând ca cetățeanul să îndure cu stoicism și sărăcia și umilința, constrângeri de tot felul și călcarea în picioare a demnității sale.

Sunt aleșii cei care polarizează societatea, acolo SUS ei, unii dintre ei, poate cei mai mulți dintre ei, proprietarii de suflete și conștiințe până la un moment dat, iar acolo JOS suflete și conștiințe alterate, popor traumatizat, înrăit, plin de ură, intolerant adesea, tulburat, nedreptățit, înșelat, mințit, furat, frustrat, abuzat, disperat și fără speranța că cineva le va mai purta vreodată de grijă.

Sunt aleșii cei care își aduc aminte la patru sau cinci ani o dată să mai tragă o fugă pe la cetățean, să-i aducă aminte că trebuie să-i înnoiască mandatul și apoi să se retragă liniștiți în hibernare tot atâția ani.

Sunt, cei mai mulți, cei care, patru sau cinci ani te-au fiert în suc propriu, iar acum, în prag de alegeri, cetățene, te scot la alegeri pentru a ieși din coma indusă ori nu, te și fardează puțin ca să-ți acopere zilele negre întipărite pe față (la nevoie te și împăiază dacă situația o cere), doar-doar vei prinde puțin suflu cât să poți bate din palme și să strigi cu disperare, cutare sau cutare să trăiască.

Și ca să nu cazi din picioare, căci mai ai de țipuit până la sfârșitul zilei, îți trec pe sub nas mireasmă de fasole cu ciolan.

Când toate socotelile și le-au încheiat, noi, voi, hămesiți, dar cu conștiința datoriei împlinite, vom, veți fi ușor împinși spre gurile de canal, spre streșini de case dărăpănate, asigurându-se că peste patru sau cinci ani vor regasi din nou, tot aici, la datorie, același popor, același cetățean, dornic să-și înnoiască mandatul.

Sunt cei care (unii) au ”favorizat”, înlesnit, ajutat, grăbit, cauzat plecarea în masă a românilor peste graniță, argumentănd aceasta cu libertatea de circulație dobândită dupa anul 1989.

Sunt cei care au îndurat astfel suflete de copii, mame, soții, soți, tați, bunici, și care nu dau nicio speranță acestora plecați că se vor putea întoarce cândva acasă, reîntregindu-și familiile.

Sunt cei care nu încetează a umili, desconsidera întregi clase sociale prin neascultare, ipocrizie și aroganță cât încape, căci competențele și profesionalismul sunt deocamdată discutabile.

Dumneavoastră ce părere aveți ?

…va urma…

Cu bastonul prin România (III)

Este firească întrebarea : cine să se desprindă dintr-o astfel de societate, care să fie credibil şi să trezească la realitate, dacă mai era nevoie, mulţimea de oameni care, din păcate, unii se lasă manipulaţi, altora le place să fie manipulaţi, unii care din comoditate renunţă la a se întreba unde este, de unde vine binele, unde îi paşte răul.

Cine se deprinde să aibă abilitatea de a ne da puterea şi să aibă puterea de a calma aceste forţe aflate într-un permanent dezacord, în permanentă contradicţie politică, deoarece aceste dezacorduri, contradicţii nu se produc pentru a se promova, implementa, susţine soluţii prin care să se aducă cetăţeanului stropul de tihnă, încredere, mulţumire de sine, stabilitate şi siguranţă a zilei de mâine. Se produc dezacorduri, contradicţii pentru a se camufla interesele de partid, personale, ambele la fel de meschine.

Generozitatea celor ce i-au trimis pe conducători prin vot la cârma ţării este “răsplătită” de către aceştia prin egoism, josnicie, murdărie, mârşăvie şi, de ce nu, prin ticăloşie.

Forţa şi puterea celor ce se desprind din societate şi încearcă aproape imposibilul, sunt date în concret de respectul de sine.

Cine să se desprindă din societate şi care să aibă tărie morală, statornicie, care să le dea dreptul, puterea, împuternicirea de a lua măsuri, de a impune legea, de a statornici şi impune respectul ? Într-un cuvănt, de a restabili demnitatea şi prestigiul poporului român ?

Pentru toate acestea lucrează ceea ce se numeşte FERMITATE.

Cine şi cum să fie aceia care să aibă forţa morală de a înfrunta cu îndrăzneală mentalităţi, deprinderi păguboase ori chiar primejdioase, să aibă fermitate în acţiuni, în manifestarea convingerilor, să aibă tărie de caracter şi tenacitate. Într-un cuvânt, acesta se numeşte CURAJ.

Numai astfel, aceştia, curajoşi fiind, vor putea avea ca aliat poporul, cetăţeanul.

Cei care doresc a ne sări în ajutor trebuie să acţioneze conform principiilor lor, credincioşi fiind ideilor lor. Numai aceasta le-ar putea conferi durabilitate demersului lor – este vorba despre stabilitate şi CONSECVENŢĂ.

Acestor binevoitori nu le poate lipsi onestitatea, corectitudinea, probitatea morală, stima, consideraţia, buna credinţă, într-un cuvânt, CINSTEA.

Astfel fiind, cinstiţi, s-ar putea face vrednici de respect şi preţuire pentru ceea ce ar urma să facă.

Lipsa de prefăcătorie, de viclenie, francheţea, loialitatea, într-un cuvânt, SINCERITATEA, toate acestea ar aduce lângă aceştia mase largi de cetăţeni care şi-ar putea recăpăta încrederea, speranţa în astfel de oameni, nişte oameni corecţi, cinstiţi, care să le reprezinte interesele.

Oameni a căror demnitate va restabili, redobândi, reda, repune şi demnitatea poporului român.

Oameni care prin normalul, naturaleţea lor, într-un cuvănt, FIRESCUL lor, se vor apropia practic de firescul cotidian, de firescul cetăţean.

Dumneavoastră ce părere aveți ?

…va urma…