Cu bastonul prin conștiințe

Așa firavă cum este democrația în care trăim, ea permite oricărui cetățean cu drept de vot trăitor în această țară, să aibă și să-și exprime opinii, temeri, neliniști, nedumeriri privitoare la ceea ce el, cetățean, trăiește, privitor la ceea ce țara parcurge.

Același cetățean însă trebuie să fie cât de cât obiectiv, să se exprime în limitele unei obiectivități normale.

În cei 31 de ani de la revoluția din Decembrie 1989 s-au dezbătut multe teme, s-au analizat multe situații, dar toate au rămas la același stadiu de dezbatere, de analiză, iar problemele au rămas nerezolvate.

De tot atâția ani România traversează o permanentă criză, o permanentă tranziție. De 31 de ani această veșnică criză a săpat la temelia acestei țări. De 31 de ani ne ”lăfăim” intr-o veșnică tranziție al cărei capăt încă nu l-am atins. Deși se spune că la un moment dat aceasta s-a încheiat.

Dovada că nu s-a încheiat este faptul că în toate domeniile, noi încă bâjbâim, căutăm soluții, toate sunt la început, iar la fiecare 4 ani ne hrănim, trăim cu iluzia că tocmai am pus capăt unei epoci, că suntem la punctul zero și că ne paște o mare cotitură.

Am trecut și trecem dintr-o criză în alta, ele sunt modul nostru de existență. Tranziția nu s-a încheiat, tranzităm sărăcia sub toate formele sale.

Nimic din ceea ce ne-am propus nu am dus la capăt.

Sintetizând, ceea ce ne definește putem exprima așa : OAMENI SĂRACI ÎN ȚARĂ BOGATĂ.

Sărăcia ni s-a infiltrat în toate mădularele și roade, macină, este molimă și se întinde. Oriunde și încotro privești, este numai sărăcie, în tot și în toate.

Și cei ce se scaldă în bani, în avuții, ei tot săraci sunt, sunt săraci sufletește căci liniștea și pacea nu le poți avea când în jurul tău mai totul este năruit.

Suntem un popor sărăcit, sleit de puteri, și totuși, până la urmă, puterea acestei țări va trebui, trebuie să emane de la acest popor.

Dar cine și cum să-l pună pe picioare – cum spune o vorbă din bătrâni – cine îl poate întrema ?

Cui să-i cerem curaj, cinste, sinceritate și onestitate ? Cui să-i cerem a lua frâiele țării, să ridice stindardul, să pornească la muncă, să fie ”purtătorul de cuvânt” al acestui popor și care să nu poată fi păcălit de nimeni și nimic ?

Care și-ar pune chezășie poporului nu numai munca, cinstea sa, dar și viața sa ?

Ar fi oare prea mult, le-am cere prea mult ? Spirit de sacrificiu se cheamă aceasta.

Aceștia să ne apere de cei care vor bate la porțile puterii de pe alte poziții, și care foarte repede se vor erija în slujitori ai poporului, dar aceasta pentru doar câteva zile într-o campanie electorală, căci ajunși la putere, uită de mamă, de tată, uită – cum se spune – de cei cărora le-au promis că le vor aduce luna de pe cer. Care ne-au cerut să-i credem pe vorbe goale, cuvinte deșarte, jurăminte false, pe ”ochi frumoși”.

Acestora le pot face față doar slujitori adevărați ai poporului care să pună la bătaie tot ceea ce este mai demn, mai frumos, mai nobil, mai cinstit, mai corect, mai onorabil și legal și de ce nu, mai duios în sufletul și simțirea lor.

RESPECTUL DE SINE le va da puterea de a învinge.

Acestora le va fi în sarcină să ia măsuri, să găsească soluții, să impună legea, să statornicească și să impună respectul reciproc, într-un cuvânt, să restabilească demnitatea, prestigiul cetățeanului, al poporului român. Aceasta se cheamă FERMITATE, tărie și forță morală, statornicie, acestea le vor da puterea, dar și dreptul de a înfăptui programe.

Aliatul acestora va trebui să fie și CURAJUL care le va insufla forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală mentalități, deprinderi păguboase.

Fermitatea acțiunilor lor, fermitatea lor în manifestarea convingerilor lor, tăria de caracter, temeritatea și tenacitatea definesc de asemenea curajul.

Ceea ce va da acțiunilor lor durabilitate, trăinicie, stabilitate, se cheamă CONSECVENȚĂ.

Acționând conform principiilor, convingerilor, credinței, ideilor lor, vor învinge negreșit.

Ceea ce îi va face vrednici de respect și prețuire pentru tot ceea ce vor întreprinde, sunt a lor : onestitate, corectitudine, probitate, stimă și respect de sine, considerație, bunacredință, într-un cuvânt, CINSTEA.

SINCERITATE trebuie să ofere aceștia, franchețe, loialitate, lipsă de prefăcătorie, lipsă de viclenie.

DEMNITATEA lor va restabili și demnitatea cetățeanului.

FIRESCUL lor îi va scuti de situații penibile, îi va apropia de normalul din jurul lor, de firescul cotidian, de firescul cetățean.

Partenerilor lor, cetățenilor, trebuie să le ceară deopotrivă respect de sine, fermitate, curaj, consecvență, cinste, sinceritate, demnitate și firesc.

Numai întruchipând toate acestea, cetățeanul poate fi un aliat de încredere, solidar cu demersul susținătorilor, salvatorilor lor.

Aici, cetățeanul trebuie să se lase informat, instruit, deșteptat, trezit uneori la realitate, deprins cu ordinea și disciplina, ajutat să nu mai cadă pradă capcanelor.

Trebuie ajutat să respingă cuvinte frumos meșteșugite dar aducătoare de păcăleală.

Trebuie sprijinit în a nu mai înghiți minciuna, a nu se mai hrăni cu promisiuni.

Primul pas trebuie făcut însă de către cei ce și-au asumat a-i sprijini, conduce.

Așa cred că poate arăta o ”variantă câștigătoare” pentru România și poporul român.

Dumneavoastră ce credeți ?

…va urma…

Cu bastonul prin campania electorală

Ceea ce, de cele mai multe ori îi crează alegătorului dificultatea de a diferenția binele de rău, adevărul de minciună, este ceea ce se cheamă IMAGINEA PUBLICĂ a candidatului – ceea ce de la bun început te poate duce cu gândul că în particular el este de fapt un altfel de om, are o altă fațetă pe care nu și-o expune.

Este acesta unul dintre motivele, instrumentele, căile prin care alegătorul este păcălit ? Se pare că cetățeanul nostru, alegătorul, s-a cam săturat de ceea ce ani de zile a îngurgitat prin mass-media de la omul politic, veșnic candidat la ceva. S-a cam săturat de sutele de imagini ale acestuia, aduse și puse lui pe tavă.

La un moment dat se poate ajunge în situația în care cetățeanul alegător să nu mai deslușească până unde este omul candidat cu imaginea sa de sine și de unde începe lucrătura, construcția imaginii sale.

Înseamnă a prezenta de fapt ceea ce tu nu ești.

Mă determini de fapt să-mi fac o impresie falsă despre tine.

Mă ”ajuți” să asociez persoana ta cu anume sentimente ale mele, fie ele de mulțumire, bucurie sau chiar iubire.

Candidatul poate fi și chiar este, de cele mai multe ori o altfel de persoană decât cea pe care ne-o înfățișează, ne-o pune în față curajos și la lumina zilei.

Lasă, omule politic, să vorbească imaginea de sine, bună sau rea, viciată sau nu, alterată sau nu, și te asigur că vei avea mai multă credibilitate decât cea pe care ți-o dă, ți-o aduce de fapt falsul, minciuna și păcăleala.

Te asigur că atât cât va fi, emoție, spiritualitate, caracter, morală, sensibilități, toate împachetate, îți vor da adevărata valoare și credibilitate.

ÎN ZADAR vei afișa doar zâmbete, plecăciuni și închinăciuni pe la biserici când tu nu le-ai trecut poate niciodată pragul.

ÎN ZADAR vei bate cu piciorul sate, comune, orașe, cătune pe unde neam de neamul tău n-a trecut.

ÎN ZADAR vei întâmpina pe sătean la marginea câmpului – el cu sapa, tu cu mapa, el cu palmele bătătorite, tu cu manichiura proaspăt făcută, el cu fața brăzdată de sudoare, tu inundând lanul de porumb cu esențe tari de parfumuri, el cu adevărul său întruchipat în muncă, tu cu falsitatea ta întruchipată în minciună, el cu vorba lui molcomă, tu cu bancuri siropoase.

ÎN ZADAR le vei zâmbi larg, căci fața ta schimonosită va rămâne.

ÎN ZADAR îți vei schimba în meniu caviarul, adulmecând fasolea cu ciolan la o serbare câmpenească.

ÎN ZADAR vei strânge în brațe și săruta duios pe frunte copii și bunicuțe, iar a doua zi vei uita că bunicuțele trăiesc din pensii și copiii din alocații.

ÎN ZADAR te pozezi cu măgărușul pe plaja românească, iar a doua zi te răsfeți pe însoritele plaje străine.

ÎN ZADAR vei improviza o tribună de unde, cocoțat nevoie mare, îi aduci aminte cetățeanului, oricare ar fi acesta, cât de rău îi merge lui și cât de binevoitor vei fi tu cu el când vei avea puterea. Că atât de mult îl iubești încât, ajuns la putere, îi trântești ușa în nas, ba mai mult, îl alungi cu bodyguarzii afară fiindcă îți tulbură liniștea.

Numai că lucrurile trebuie să se inverseze, cetățeanul la tribună și tu la picioarele lui.

Nu vei fi tu cel care, de la centru, să-i spui cetățeanului ce-l doare. El, cetățeanul locului își știe necazul, nevoia, sărăcia, el își duce truda și amarul cu demnitate.

El nu se va umili niciodată, cerșindu-ți milă, a ajuns însă la mila ta, împotriva voinței lui.

El îți va cere să-i respecți, să-i asiguri, să-i aperi de pe înaltele tale culmi, dreptul la un trai decent, la sănătate, la educație, la un loc de muncă onorabil, scutindu-l de a cerși prin Europa.

Traiul decent înseamnă pentru el, dacă tu nu știi încă, să-și poată asigura hrana zilnică, să-și poată plăti obligațiile la fisc, să-și poată suporta cheltuielile cu utilitățile, să-și poată cumpăra medicamentele, să-și poată întreține copiii la școală și, de ce nu, să-și poată oferi un concediu de odihnă sau să se trateze în stațiuni balneare – care de fapt au dispărut pe nesimțite.

Toate acestea se pare că le-a avut cândva, dar ai venit tu și le-ai șters cu buretele.

Într-un final nu-ți mai rămâne decât, în anumite circumstanțe, să te scobești duios în nas sau să-ți cureți fălos dantura cu chibritul, să pară că ești de-ai lor. Să rupi ringul de dans, să organizezi ad-hoc seri de poezie pentru a-ți scoate la lumină și latura artistică. Cântul îți va fi pe buze dând buzna în serbarea câmpenească.

ÎN ZADAR însă sunt și vor fi toate acestea la un moment dat când, obosit fiind și cu nebăgare de seamă, el, cetățeanul, va începe să te ”despoaie”, făcându-te să-ți arăți goliciunea sufletească în toată splendoarea ei, să-ți arăți falsele pudori, astfel ca de acum și niciodată să nu ne mai iasă în cale făpturi dintre acestea.

Dumnezeu să ne ajute.

…va urma…

Cu bastonul prin Parlament (I)

Cunoscând gravele erori, compromisuri și complicități săvârșite de-a lungul scurtei istorii postdecembriste, deopotrivă, atât de clasa politică și ai săi conducători pe de-o parte, cât și de cetățenii-alegători pe de altă parte, haideți să ne întrebăm (căci din întrebări se nasc soluții): de acum și de aici înainte, cât o să mai facă greșeli conducătorul (întruchipat de clasa politică în toate formele ei de manifestare, organizare, conducere, acțiune și, nu în ultimul rând, sub toate formele ei de răspundere și responsabilități) și cât o să mai facă greșeli alegătorul aflat în fața urnei de vot.

Își găsește justificare o astfel de întrebare pentru că de răspunsul ei sincer depinde soarta acestei țări, a poporului ei, căci ne-am cam săturat să ni se tot repete la toate alegerile că suntem la o cotitură care va depinde de căți cetățeni vor merge la vot și de felul cum vor alege aceștia să pună ștampila, pe unii sau pe alții, în funcție de stimulii pe care i-au recepționat din partea candidaților, situații care de fapt nu le fac cinste niciunuia, fie alegător, candidat, fie societate ori clasă politică. Cotitura trebuie să însemne cu totul altceva, dar în primul rând răspundere, responsabilitate, respect, toate pe bază de reciprocitate clar însușite.

Dar până să ajungem aici, am văzut în ce ape tulburi se scaldă cetățenii-alegători, unii dintre aceștia, și în ce fel îi putem scoate de acolo. Să ne îndreptăm acum privirea spre candidați, viitorii posibili aleși și să constatăm că discordia, ura, injuriile, calomnia din campaniile preelectorale și electorale se duc, se transferă și când aceștia devin aleși ai neamului, și anume în Parlament, unde puși fiind față în față, puțin le mai trebuie să se și scuipe, la propriu, unul pe celălalt, putere și opoziție.

Te întrebi, oare de unde și-au însușit aceste ”maniere”, aceste apucături. Nu cred că din familie, de acasă, de la vechiul loc de muncă (dacă l-au avut cândva). Poate în dubioase anturaje, în discutabile afaceri, în societate, căci s-ar ofensa, întrebându-i acestea. Și totuși o fac în Parlament, fără nicio tresărire, la unii părând chiar o vocație.

Îți atribui demnitatea legiuitorului, dar unde se regăsește aceasta când, vădit pătruns de importanța momentului, de la tribuna Parlamentului, aproape transpirat, și nu de vreo emoție, ci de profunzimea gândirii tale, privești, te uiți direct în ochii ”adversarului”, contând pe a ta privire tăioasă și rece care să-i inspire aceluia teamă, dai drumul la șuvoaie de abjecții fără să clipești, ba mai mult, le mai și repeți, ca aceluia să-i intre bine în cap că altădată să nu se mai repete.

Nu-ți lipsește ambianța, mediul, însoțit fiind din sală de frenetice aplauze, de ridicări în picioare, de scos sunete nearticulate, ca într-un final, copleșit de satisfacție, apuci să mai adaugi pe nerăsuflate, să subliniezi dacă mai era cazul, crezi tu, spre a se lua aminte, cât de ”prost, mincinos, corupt, criminal, trădător, incorigibil” este ”adversarul” tău de dincolo de bară.

Ești vizibil marcat de starea lui de perplexitate și, în aceleași aplauze, cobori tacticos cele câteva scări și, triumfal îți ocupi locșorul călduț în care vei hiberna patru ani de zile. Dar se vede ce-i mână pe aceștia în ”luptă”, care vremelnic aflați în opoziție sau la putere, își dispută feroce teritoriile, dar nu corect și cinstit cum s-ar impune, ci într-un mod incalificabil, rușinos de-a dreptul.

Revenind, luând lucrurile în serios, putem și trebuie să acceptăm că în mod firesc, între putere și opoziție sunt dezacorduri, nu conflicte și încăierări, și că acestea în fapt îi delimitează pe unii de ceilalți, le definesc și promovează propria politică.

Dar de aici și până la a te smiorcăi în Parlament, deplângând soarta, suferința, supărarea și nevoile neamului, a-ți îmbrăca în fraze pompoase ipocrizia ori lașitatea sau trădarea, minciuna, păcăleala, înșelătoria, incompetența, neprofesionalismul, nepriceperea, neștiința de carte, slăbiciunea, caracterul, ei bine, până aici este cale lungă.

Nu se sfiesc aceștia a se zbengui prin Parlament, a sălta trufași invocând puterea pe care și-o însușesc și aplică discreționar, acolo de unde le vin foloasele lor personale.

Facem precizarea că prin rocadă, la ambii, putere și opoziție, întâlnim aceleași manifestări, putând concluziona că de fapt, nu se dezic unii de alții.

Și atunci, așa stând lucrurile, ce vă oprește, domnilor, deși unii la putere iar alții în opoziție, ce vă lipsește să vă dați mâna, în semn nu neapărat de pace ori iubire, ci în semn de proverbială înțelepciune, realizând, conștientizând că și unii și alții reprezentați cetățeanul, că fiecare, din poziția lui poate aduce, măcar pentru simpatizanții și alegătorii lui, plusul de liniște, bunăstare, tihnă sufletească și armonie.

Lăsați, debarasați-vă, toți deopotrivă, de injuriile, gălăgia, zgomotele, zdrăngăneala, bătutul din palme ostentativ, sforăitul, ”calificativele” de tot felul, penibilitățile, căci până la urmă sfârșiți prin a fi definiți de acestea, prin acestea. Acestea îi vor rămâne în primul rând în memorie cetățeanului și nu ceea ce poate ați fi vrut să-i transmiteți, să-i comunicați. Acestea vor deveni subiecte de can-can, sau și mai mult, primele pagini de deschidere a știrilor cotidiene.

Respectați-vă, admiteți, cei de la putere, că și opoziția reprezintă interesele unei părți mai mari sau mai mici, a unei părți dintre cetățenii României care și-au făcut datoria de a vota, că și opoziția poate completa prin propuneri, soluții fundamentate, poate completa programul vostru de guvernare.   

Admiteți, cei de la putere, că nu sunteți deținătorii tuturor adevărurilor, întindeți mâna celor din opoziție, nu mai considerați că tot ce vine de la ei nu poate fi folositor, este toxic.

Toată această conlucrare însă, trebuie să se bazeze pe bunăcredință, competență, profesionalism, altfel totul va fi zadarnic. De aici trebuie pornit, de la colaborare, echilibru și înțelegere.

Aici și acum trebuie să dispară dintre voi discordia, ura, vrajba, oferind cetățeanului puterea exemplului vostru.

Astfel, discordia, vrajba, ura se vor propaga, transmite cetățeanului. Fiecare tabără va strânge în jurul ei din societate, adepți, simpatizanți care, invariabil se vor bălăci cu aceeași ură, discordie, vrajbă, precum favoriții lor din Parlament.

Puteți oare a recurge la înțelepciune ? După cum știm, circul din Parlament nu v-a adus și nu vă va aduce respectul cetățeanului, încredere, credibilitate, dimpotrivă, v-a încărcat și vă va încărca de ridicol și desconsiderare. Iar voi veți continua să vă întrebați retoric, de ce oare cea mai mare parte dintre voi sunteți supuși oprobiului public.

Cine va vrea să cedeze primul ? Înțeleptul – spune o vorbă din bătrâni.

Cine își va călca orgoliile și va trimite sol de pace ? Deșteptul – spune o altă vorbă din bătrâni.

Fiți așadar, deopotrivă înțelepți și deștepți, conlucrați cât se poate de normal, în echipă, într-o țară normală, cu oameni așișderea normali. Iar răsplata voastră va fi bătutul din plame al unui întreg popor înțelept, deștept si demn, demnitatea sa fiindu-i astfel recunoscută în fața tuturor popoarelor lumii.

Semnat : înțeleptul, deșteptul cetățean român

Dumneavoastră ce părere aveți ?

…va urma…