Cu bastonul prin România (IV)

În contrapartidă, dacă putem spune așa, cu cei care ar putea reprezenta soluția salvatoare pentru cetățeanul aparținând unei societăți bolnave și pentru care respectul de sine, fermitatea, curajul, consecvența, cinstea, sinceritatea, firescul le sunt proprii, nuanțându-se ca virtuți aducătoare de sprijin și apărători ai poporului român, ai intereselor acestuia, în contrapartidă cu aceștia deci, se află cei cărora cetățenii le-au pus pâinea și cuțitul în mână, iar ei aruncă, într-un dispreț total, firimiturile de la masa lor.

Sunt cei care în pragul oricăror alegeri, de orice fel ar fi acestea, oferă cetățeanului doar variante ”necâștigătoare”, posibilitatea ca acestea să se transforme în variante ”câștigătoare”, fiind foarte mică, și aceasta pentru că însuși cetățeanul, de fiecare dată refuză (nu știe, nu poate, nu vrea) să pună întrebări cheie, clare, concise și juste care să-l ajute să deslușească pe cei buni de cei răi.

Astfel de atitudini, comportamente ale cetățeanului nu-l ajută cu nimic, nu-i trezesc conștiințe, răspunderi, responsabilități care să-i pună în față, să-l confrunte cu sursa tuturor nevoințelor lui.

Sunt aceștia cei care, vrând, nevrând, ne vor conduce destinele, ne fac să trăim la nesfărșit stări precum nedumeriri, neclarități, nesiguranțe, confuzii, contradicții, controverse, șocuri, stupidități, chiar stupefacții, bizarerii ori bazaconii, temeri, frici, ca într-un final, deloc fericit, să se sfârșească prin a ne deplânge soarta, trista soartă a poporului român.

Suntem și noi, cei care alegem, și mai apoi ne chinuim să facem din aleșii noștri conducători destoinici, înțelepți, contrar de fapt dorințelor lor, într-un final rămânând ca cetățeanul să îndure cu stoicism și sărăcia și umilința, constrângeri de tot felul și călcarea în picioare a demnității sale.

Sunt aleșii cei care polarizează societatea, acolo SUS ei, unii dintre ei, poate cei mai mulți dintre ei, proprietarii de suflete și conștiințe până la un moment dat, iar acolo JOS suflete și conștiințe alterate, popor traumatizat, înrăit, plin de ură, intolerant adesea, tulburat, nedreptățit, înșelat, mințit, furat, frustrat, abuzat, disperat și fără speranța că cineva le va mai purta vreodată de grijă.

Sunt aleșii cei care își aduc aminte la patru sau cinci ani o dată să mai tragă o fugă pe la cetățean, să-i aducă aminte că trebuie să-i înnoiască mandatul și apoi să se retragă liniștiți în hibernare tot atâția ani.

Sunt, cei mai mulți, cei care, patru sau cinci ani te-au fiert în suc propriu, iar acum, în prag de alegeri, cetățene, te scot la alegeri pentru a ieși din coma indusă ori nu, te și fardează puțin ca să-ți acopere zilele negre întipărite pe față (la nevoie te și împăiază dacă situația o cere), doar-doar vei prinde puțin suflu cât să poți bate din palme și să strigi cu disperare, cutare sau cutare să trăiască.

Și ca să nu cazi din picioare, căci mai ai de țipuit până la sfârșitul zilei, îți trec pe sub nas mireasmă de fasole cu ciolan.

Când toate socotelile și le-au încheiat, noi, voi, hămesiți, dar cu conștiința datoriei împlinite, vom, veți fi ușor împinși spre gurile de canal, spre streșini de case dărăpănate, asigurându-se că peste patru sau cinci ani vor regasi din nou, tot aici, la datorie, același popor, același cetățean, dornic să-și înnoiască mandatul.

Sunt cei care (unii) au ”favorizat”, înlesnit, ajutat, grăbit, cauzat plecarea în masă a românilor peste graniță, argumentănd aceasta cu libertatea de circulație dobândită dupa anul 1989.

Sunt cei care au îndurat astfel suflete de copii, mame, soții, soți, tați, bunici, și care nu dau nicio speranță acestora plecați că se vor putea întoarce cândva acasă, reîntregindu-și familiile.

Sunt cei care nu încetează a umili, desconsidera întregi clase sociale prin neascultare, ipocrizie și aroganță cât încape, căci competențele și profesionalismul sunt deocamdată discutabile.

Dumneavoastră ce părere aveți ?

…va urma…

Cu bastonul prin România (III)

Este firească întrebarea : cine să se desprindă dintr-o astfel de societate, care să fie credibil şi să trezească la realitate, dacă mai era nevoie, mulţimea de oameni care, din păcate, unii se lasă manipulaţi, altora le place să fie manipulaţi, unii care din comoditate renunţă la a se întreba unde este, de unde vine binele, unde îi paşte răul.

Cine se deprinde să aibă abilitatea de a ne da puterea şi să aibă puterea de a calma aceste forţe aflate într-un permanent dezacord, în permanentă contradicţie politică, deoarece aceste dezacorduri, contradicţii nu se produc pentru a se promova, implementa, susţine soluţii prin care să se aducă cetăţeanului stropul de tihnă, încredere, mulţumire de sine, stabilitate şi siguranţă a zilei de mâine. Se produc dezacorduri, contradicţii pentru a se camufla interesele de partid, personale, ambele la fel de meschine.

Generozitatea celor ce i-au trimis pe conducători prin vot la cârma ţării este “răsplătită” de către aceştia prin egoism, josnicie, murdărie, mârşăvie şi, de ce nu, prin ticăloşie.

Forţa şi puterea celor ce se desprind din societate şi încearcă aproape imposibilul, sunt date în concret de respectul de sine.

Cine să se desprindă din societate şi care să aibă tărie morală, statornicie, care să le dea dreptul, puterea, împuternicirea de a lua măsuri, de a impune legea, de a statornici şi impune respectul ? Într-un cuvănt, de a restabili demnitatea şi prestigiul poporului român ?

Pentru toate acestea lucrează ceea ce se numeşte FERMITATE.

Cine şi cum să fie aceia care să aibă forţa morală de a înfrunta cu îndrăzneală mentalităţi, deprinderi păguboase ori chiar primejdioase, să aibă fermitate în acţiuni, în manifestarea convingerilor, să aibă tărie de caracter şi tenacitate. Într-un cuvânt, acesta se numeşte CURAJ.

Numai astfel, aceştia, curajoşi fiind, vor putea avea ca aliat poporul, cetăţeanul.

Cei care doresc a ne sări în ajutor trebuie să acţioneze conform principiilor lor, credincioşi fiind ideilor lor. Numai aceasta le-ar putea conferi durabilitate demersului lor – este vorba despre stabilitate şi CONSECVENŢĂ.

Acestor binevoitori nu le poate lipsi onestitatea, corectitudinea, probitatea morală, stima, consideraţia, buna credinţă, într-un cuvânt, CINSTEA.

Astfel fiind, cinstiţi, s-ar putea face vrednici de respect şi preţuire pentru ceea ce ar urma să facă.

Lipsa de prefăcătorie, de viclenie, francheţea, loialitatea, într-un cuvânt, SINCERITATEA, toate acestea ar aduce lângă aceştia mase largi de cetăţeni care şi-ar putea recăpăta încrederea, speranţa în astfel de oameni, nişte oameni corecţi, cinstiţi, care să le reprezinte interesele.

Oameni a căror demnitate va restabili, redobândi, reda, repune şi demnitatea poporului român.

Oameni care prin normalul, naturaleţea lor, într-un cuvănt, FIRESCUL lor, se vor apropia practic de firescul cotidian, de firescul cetăţean.

Dumneavoastră ce părere aveți ?

…va urma…

Cu bastonul prin România (II)

Din erori, greşeli, compromisuri, complicităţi, s-a ajuns la o societate românească în derivă şi trăind într-o firavă democraţie.

Cetăţenii acesteia nu mai convieţuiesc în armonie, linişte, bunăstare. Societatea românească pare a-şi fi pierdut coeziunea, speranţele, iluziile, i-au fost înşelate aşteptările, speranţele şi încrederea.

Convieţuim într-o societate lipsită de coordonare, dezechilibrată moral, în care cetăţenii ei nu se mai înţeleg, se duşmănesc, convieţuiesc în vrajbă, discordie, conflicte, ură şi certuri nesfârşite.

Societatea care şi-a pierdut echilibrul poate fi judecată uneori ca o societate tulburată şi confuză.

O societate plină de scârbă, aversiune şi apatie.

O societate greşit informată, o societate care şi-a pierdut orice nădejde în a se mai îndrepta.

O societate întristată, mâhnită, lehămesită, nedeprinsă uneori cu ordinea.

O societate care şi-a pierdut funcţionarea în limitele unei anume normalităţi, şi-a pierdut organizarea.

O societate care nu ştie exact unde se găseşte, încotro să o apuce, ce comportament şi atitudini să manifeste.

O societate care şi-a zdruncinat, pierdut echilibrul sufletesc, o societate care şi-a pierdut curajul, entuziasmul şi nădejdea.

Am risca poate să vorbim despre o societate uşor dezumanizată, trăind în sărăcie. S-au amestecat astfel, ca într-un malaxor, s-au amestecat în ceea ce se cheamă societate civilă, de-a valma, din toate naţiile, din toate obârşiile, cetăţeni deopotrivă răi sau buni, vinovaţi şi nevinovaţi, călăi şi victime, slugi şi stăpâni, săraci şi bogaţi, flămânzi şi prea sătui, sănătoşi şi bolnavi, tineri şi bătrâni, hoţi şi cinstiţi.

Rezultatul, o societate eterogenă, murdară, îmbâcsită, bolnavă, cu nişte conducători pe măsură, dar asumaţi de aceasta.

La un moment dat părea că această societate nu exista, nu-şi făcea simţită prezenţa.

În timp, această societate civilă a început să reacţioneze la anumiţi stimuli, provocări, incitări.

S-a constatat că poate fi pusă în mişcare, dar că îi lipseşte cu desăvârşire conducătorul, liderul.

Molima s-a extins în această societate, astfel că se impune întrebarea dacă ne mai poate salva ceva sau cineva.

Cine ne mai poate curăţa de ură, duşmănie, violenţe de tot felul ?

Cine ne mai poate da forţa, puterea, înţelepciunea să depăşim mai uşor acestea toate, să le depăşim nu oricum, nu prin ranchiună, duşmănie şi ură, ci prin forţa morală a bunului simţ, a bunei credinţe, a bunăvoinţei, a omeniei ?

Răspunsul la întrebarea dacă ne mai poate salva cineva este DA, putem fi salvaţi, poporul îşi poate salva destinul, viitorul, viaţa.

Nimic nu e mai frumos, mai sfânt decât prietenia şi înţelegerea între oameni.

Haideţi atunci să spunem aşa :

“Ce-ar fi dacă lunea ne-am zâmbi reciproc ?”

“Ce-ar fi dacă marţea ura-vom la semeni noroc ?”

“Ce-ar fi dacă miercurea buchete de flori primi-vor soţia şi mama în zori ?”

“Ce-ar fi dacă joia aduce-ne-vom aminte că-n lumea aceasta mai sunt morminte  ?”

“Ce-ar fi dacă vinerea, zi de colaci întinde-vom mâna şi celor săraci ?”

“Ce-ar fi dacă sâmbătă de sâmbătă seară evita-vom noi trucul şi trasul pe sfoară ?”

“Ce-ar fi dacă la sfârşit de vacanţă vom scoate şi vinde la lume speranţă ?”

Dumneavoastră ce părere aveți ?

…va urma…