Remember…istoria noastră (I)

Este, cred, mai bine ca oricând, să încercăm să privim înapoi în istorie, în istoria noastră atât de zbuciumată încă de la începuturile ei.

Să ne readucem aminte, să ne împrospătăm memoria cu ceea ce a fost la începuturi acest teritoriu al României de astăzi, cu cei care au populat acest teritoriu încă din timpuri străvechi.

Poate că așa, prin comparație cu ceea ce suntem noi astăzi, ne vom pune o mie de întrebări și vom căuta tot atâtea răspunsuri.

Într-un final poate, vom constata că s-a trăit de-a lungul a sute de ani la extreme, că am fost când sus, când jos, când victorioși, când înfrânți, când linșați, când uciși, când băgați în seamă, când ignorați, când ocoliți, când prinși în clești, când respectați, când călcați în picioare, când trimiși în față, când zădărniciți, dar se pare că niciodată răpuși, dovadă că astăzi, iată-ne scriind pagini de istorie recentă, chiar dacă nu tocmai glorioasă.

Poate că asta ne lipsește, să răsfoim file de istorie veche din care să tragem învățăminte, să nu repetăm greșeli ale trecutului și să nădăjduim că și acum, în contemporaneitate, istoria își va găsi eroii, căci doar niște eroi ne mai pot aduce la un echilibru, la linia de plutire.

Eroi, pentru că doar la aceștia mai putem găsi curaj, vitejie, abnegație, pentru că doar aceștia ne-ar mai putea limpezi mințile, ne-ar mai putea pune pe picioare, ne-ar mai putea scoate și aduce în față valorile, ne-ar mai putea așeza pe drumul cel bun. Căci eroi au fost aceia care în sute de ani au girat cu viața pentru destinul acestui popor, fie direct în bătălii, pe câmpul de luptă, față în față cu dușmanul, fie în pribegie, fie surghiuniți, fie uciși de-a dreptul în războaie sau închisori, fie deportați, fie rămânându-le amintirea înscrisă pe cruci în cimitire, fie nemaiîntorcându-se niciodată acasă, fiind dați doar dispăruți, fie reușind să se întoarcă acasă de prin prizonierate, ologi, orbi sau șchiopi.

Așadar, să deschidem istoria la o pagină trecută și să ne amintim că

 ”teritoriile României au fost locuite de daci și de geți, ambele popoare de origine tracă. Capitala lor era Sarmisegetuza, aproape de Hațeg.

Prin părțile apusene ale Transilvaniei locuiau în secolul VI d.H. sciții și agatârșii, popoare nomade cu origine iraniană.

În anul 50 d.H. regele Burebista unește diferite triburi dacice, întemeind un mare imperiu dac de la Alpi până la Nistru, imperiu descompus după uciderea lui.

În jurul anului 80 d.H. Decebal întemeiază cel de-al doilea imperiu dac.

În jurul anului 86 d.H. luptă contra romanilor pe timpul împăratului Domițian, pacea încheindu-se în anul 90 d.H., chiar Decebal intrând sub suveranitatea romanilor.

Mai târziu, Traian, marele împărat roman, execută expediții contra dacilor, pe care îi infrânge la Bersobis în anul 101 d.H. și la Tapae in anul 102 d.H. În anul 105 și 106 d.H. distruge puterea dacilor și cucerește în întregime imperiul dac. Dacia devine provincie romană, exceptând unele teritorii actual maramureșene unde s-au menținut așezăminte dacice.

Pentru exploatarea subsolului bogat, în Dacia s-au stabilit imediat colonizatori romani, greci, diferiți orientali care au întemeiat orașe precum Apulum (actual Alba Iulia), Napoca (actual Cluj Napoca), Potaissa (actual Turda), Porolissum (actual Moigrad), Tibiscum (actual Caransebeș), Aquae (actual Mehadia), Drobeta (actual Drobeta Turnu Severin).

Capitala Daciei romane a fost Ulpia Traiana, fosta Sarmisegetuza dacilor.

Războaiele cauzate de năvălirea vizigoților (271-375 d.H.) și neînțelegerile politice din interior l-au determinat pe împăratul Aurelian să renunțe la Dacia în secolul III d.H. Acesta își retrage legiunile, trecând la sud de Dunăre unde întemeiază Dacia aureliană.

Prin anii 250 d.H., în nordul Daciei ia ființă imperiul gepizilor. Acest imperiu s-a extins asupra întregii Dacii, în urma luptelor cu vizigoții și a plecării vandalilor colonizați în Dacia.

Gepizii vor influența limba și modul de viață al poporului viitor român din Dacia.

În anul 418 d.H. imperiul gepizilor este cotropit ca urmare a invaziei hunilor, de care s-au eliberat abia în anul 454 d.H., după moartea lui Attila. Imperiul gepizilor a durat până în anul 567 d.H., urmare atacurilor longobarzilor și avarilor. Sub domnia avarilor au mai venit și elemente slave stabilite pe teritoriul Daciei.

Au venit și bulgari care s-au stabilit în regiunile dunărene, extinzându-și suveranitatea și asupra slavilor din Dacia superioară.

În secolul IX d.H. au apărut în Basarabia și Moldova de azi, ungurii. De aici au fost izgoniți de pecenegi, un popor de origine mongolă, ajungând în Ungaria de azi. De aici s-au infiltrat în Transilvania de azi, de unde au izgonit elementele slave și române ce se găseau aici. Ulterior, principele Gheza a început organizarea teritoriilor ocupate de unguri. Regii unguri au adus mai târziu în Ardealul de azi, germani și secui pentru a-i coloniza – cu aceștia urmând să formeze după anul 1437 d.H. Uniunea Celor Trei Națiuni.

În secolul IX d.H. Basarabia, Moldova și Oltenia au ajuns sub stăpânirea pecenegilor veniți din regiunea Volgăi. Imperiul pecenegilor a durat până în secolul XII d.H., când au fost distruși de către cumani, neam mongol, apărut la noi prin anul 1100 d.H. În anul 1200 d.H. au fost izgoniți de tătari, care după ce s-au stabilit în șesul Ungariei, au pătruns și în teritoriile românilor.

Din secolul XIV d.H. statele vecine influențează politica teritoriilor dunărene românești. Din aceste teritorii, după alungarea tătarilor peste Nistru, au luat ființă cele două principate române, Moldova și Muntenia.

Moldova, la 1360 d.H. – prin  emigrația din voievodatul Maramureș a boierilor de aici aflați în luptă cu Ludovic cel Mare, regele Ungariei. Întemeietorul istoric este voievodul Bogdan, originar tot din Maramureș, care a înființat reședința Moldovei la Suceava.

Muntenia a luat ființă în secolul XIII d.H., întemeietor fiind Ioan Basarab, probabil de origine cumană, care a unit cele două voievodate de pe Olt.”

(extras din ”Cartea intelectualului” a locotenentului Ioan Georgescu, anul 1937)

Am parcurs iată, sper, cu răbdare, file de istorie veche, înglobând cei peste 1300 de ani, ajungând la pagina care consemnează înființarea celor două principate române, Moldova și Muntenia.

Un început promițător pentru ceea ce va vrea să fie, mult mai târziu, în istorie, România și nația română.

Vom parcurge mai apoi și mai pe scurt istoria celor două principate române, Moldova și Muntenia.

Nădăjduim ca într-un final să spunem doar atâta : români am fost și fi-vom de-a pururi tot români.

Să ne auzim cu bine !

…va urma…

Un gând despre „Remember…istoria noastră (I)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.