Câți dintre noi și de câte ori ne mai duce gândul la Decembrie 1989 ?

Suntem noi poporul care să știm a ne respecta eroii din toate vremile ?

Veșmânt greu s-a așternut asupră-le.

Putea-vom noi vreodată, pe cei ce în Decembrie 1989 ne-au ”sădit în suflete morminte”, putea-vom a le răsplăti curajul ?

Ne vom putea noi vreodată a ne spăla rușinea de a nu fi fost, atât cât se putea, acolo unde ei murit-au ?

Vom crede că o moarte le-a rezolvat pe toate ?

”Nu știți ce dor ne este de cei pierduți pentru vecie”, spun mame îndurerate.

De-ar fi să dăm glas durerilor de mame, acestea ne-ar mai spune :

”I-am plâns de-atunci într-una, și-i plângem și acum, e plin sufletul nostru precum ulcioru-n drum. De jale ne e plină și casa și-amintirea, nu știți ce e durerea, ce este nemurirea.

Ne arde iată dorul, ne pârguiește glasul, când calci peste cadavre acuma la tot pasul.

E-atâta plâns și bocet ”nainte de Crăciun, își plâng eroii, mame, la margine de drum.

N-au tihnă și nici stare, nu-i ține-n loc nici timpul, se-apropie de-acuma, din nou, el, anotimpul.

Nu și-au găsit nici liniști, nici resemnări, nici loc, căci locul lor acolo nu este veșnic loc.

Plătit-au veșnicia cu greu tribut de sânge, doar mama, tu doar mamă ești cea care mai plânge.

Și plângi întruna, mamă, și zi și-n noapte-n jale, căci sufletul meu, iată, îți dă acum târcoale.

Și nu mă lasă, mamă, așa cum ne-au lăsat, acei ce-acuma cântă întruna ”am luptat”.

Și-adu-le-aminte tu, mamă, că noi toți nu am dorit atuncea nici glorie, nici morți.

Noi am dorit ca pururi de-acum și înainte ca nicio mamă-n doliu să plângă pe morminte.”

(acestea le-am simțit și pus în versuri, în ianuarie 1989, eu, un cetățean al Timișoarei, contemporan cu ceea ce se chema Revoluția din Decembrie 1989)

Epilog :
Voi, mame, frați sau frate, ce scump ați mai plătit,
O zodie cerească ce nu v-a ocolit.
Acolo ei răpus-au de cei mai dragi din noi,
Lăsând să curgă jalea și sângele șuvoi.
Și piatra, că e piatră, și ea atunci a plâns,
De jalea noastră mare și dorul de nestins.
Prea ne-ați rănit în suflet, prea ne-ați făcut eroi,
În niciun chip să scape instanței de apoi.